vineri, 4 decembrie 2020

ADRIAN MUNTEANU - Sonetoterapie 264 - În jurul casei


SONETOTERAPIE 264
- text și interpretarea autorului -


ÎN JURUL CASEI

 

În jurul casei semăn o virtute,

Desţelenesc pământul ars de soare,

Îi fac din iarba zorilor covoare,

Rugându-mă de ploaie s-o ajute.

 

O văd cum creşte şi ar vrea să zboare,

Spre-ndepărtate drumuri neştiute.

Îi cer să stea, dar vorbele-mi sunt mute,

Strivind pe buze searbădă licoare.

 

O simt. Se zbate-n pragul agoniei.

Îi dau pe tavă tot ce i-am promis,

Dar rodul gliei nu o mai îmbie

 

Și-aripa clipei nu s-a mai deschis.

Izbindu-se de zidul veşniciei

Se încovoaie trupul ei, ucis.

 

("Casa fără ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)

joi, 3 decembrie 2020

ADRIAN MUNTEANU - Sonetoterapie 263 - Nu mă citi!

SONETOTERAPIE 263
- text și interpretarea autorului -

NU MĂ CITI! 
 
 Nu mă citi! Timpul zăbavnic fuge.
Am încercat să-ncătuşez clipita,
S-opresc pe-un verb privirea ta, grăbita,
Dar zborul ei necugetat distruge.
 
Nu-ţi mai lăsa pe un sonet smerita
Şi limpedea răbdare care suge
Torenţi de duh ce-s gata să înjuge
Trăpaşul tău ce şi-a rănit copita.
 
Mai bine-aruncă hăţul şi zăbala
Şi sari în şea când zări se-mpotrivesc!
Învinge-n goana vremilor migala
 
De-a zăbovi la osul părintesc.
Ridică vâsla, leapădă sfiala!
Eu mai rămân. Să tac şi să trudesc.