PREA STRÂMT E LOCUL!

           Prea strâmt e locu-n camera trăirii!

         Abia-mi pot duce mâna către gură.

         Ochi reci din storuri liniştea mi-o fură

         Şi vaietul a gâtuit zefirii.

        Doar până către ziduri se îndură
        Să se întindă-n umbră trandafirii.
        Reci şovăieli în tainele privirii
        Îmi sfâşie nădejdile cu ură.

        Prăfoase molii rod brocart de vise
        Şi carii au pătruns în gândul mut,
        Să-nceţoşeze ploapele deschise.

        Cu greu ridic opaiţul de lut,
        Sparg geamul cuştii, cu mişcări decise
        Şi sorb răcoarea mărilor, tăcut.

SPUNE-MI, IUBITO, UNDE-ŢI E POPASUL

        

    Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul?

    În cuib zănatec, în amurg de ceară?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul?

Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-au despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchiul, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară?

Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,

Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,

    Aceeaşi Ană, pe un nou altar.