SONETOTERAPIE 274
- text și interpretarea autorului -
ZID ÎNALT
DEX 7 adiabatic adj, produs în interiorul unui
sistem închis.
Cu zid înalt îmi ocrotesc ţinutul,
Să nu pătrundă şoimul la-ntâmplare
Ţinând în plisc nevolnice odoare
Din lumi scrutând adânc necunoscutul.
În cuibul meu, cel ocrotit, răsare
Tulpina tihnei unduind avutul
Poverilor purtate-n azimutul
Unei plăceri scăpate din strânsoare.
Se năpustesc viforniţe cu ură
Să smulgă trunchiul fraged din pământ,
Dar frunza lui înrourată-ndură
Turbate vâlve-n răzvrătit descânt.
Iubindu-mă, se naşte-n scobitură
Un mugure ce-şi ia sfios avânt.
("Casa fără ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu